Echipa
Prin proiectele pe care le implementăm dorim să facem o diferență în viața oamenilor și să le oferim instrumentele necesare pentru a trăi la un standard de viață de calitate. Acest proiect a fost realizat prin colaborarea armonioasă a două organizații:
INSTITUTUL ROMÂN DE TRAINING
Asociația Institutul Român de Training s-a fondat în 2002 având la bază credința că învățarea este o călătorie pentru toată viața, iar de atunci contribuim la această călătorie atât prin dezvoltarea funcţiei de formare în România, cât și prin programele de training pe care le dezvoltăm și livrăm.
Și
FUNDAŢIA CADI-ELEUTHERIA
Înfiinţată în anul 2004, Centrul pentru Analiză și Dezvoltare Instituțională Eleutheria (CADI) este o fundaţie specializată în programe pentru dezvoltare socială și economică. Fundaţia CADI-Eleutheria realizează proiecte de dezvoltare a resurselor umane, ce se desfășoară în diferite
regiuni ale țării, atât în mediul urban, cât și în mediul rural.
Misiunea noastră în cadrul acestui proiect este aceea de a crea un cadru pentru elevii din anii terminali de liceu, unde să primească instrumentele și susținerea necesare pentru a-i ajuta să descopere ce le place să facă, care sunt acele lucruri la care sunt buni, ce opțiuni au după finalizarea liceului și cum să își construiască o carieră pas cu pas pe care să o profeseze cu pasiune.

Acest site este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013
